La revedere, domnilor!** Sir Alex Ferguson și Paul Scholes și-au luat adio de la fanii lui United

La revedere, domnilor!** Sir Alex Ferguson și Paul Scholes și-au luat adio de la fanii lui United
  • Publicat:
  • Actualizat:

Manchester United a câștigat meciul cu Swansea (2-1), ultimul în fața propriilor fani pentru Alex Ferguson și Paul Scholes

Old Trafford freamătă. Fanii lui United s-au trezit ieri dimineață, s-au frecat la ochi și s-au întrebat dacă este adevărat sau nu că Sir Alex Ferguson nu va mai fi managerul echipei din sezonul viitor. Crudul adevăr îi lovește fix când rațiunea își câștigă locul în creier, iar drumul către stadion devine o necesitate. Este momentul când cei care respiră pentru Manchester United trebuie să le mulțumească lui Ferguson și Scholes, două personaje care și-au dedicat întreaga carieră unei singure echipe.

Încă o zi „la birou”
Fergie mestecă relaxat o gumă. O face de 26 de ani,  iar acest gest a devenit ca o semnătură pentru scoțian. Pentru el pare un meci normal, sau cel puțin aceasta e modalitatea sa de a dribla încă o dată emoțiile. La intrarea pe stadion a fost întâmpinat de „Garda de onoare”, un gest celebru în fotbalul britanic pentru persoane cu merite deosebite. Arbitrul de rezervă a afișat o plăcuță. Iese numărul 26 și intră 38. Ciudat, meciul nu începuse. Este de fapt încă un omagiu adus poate celui mai bun antrenor din istorie, care de 26 de ani stă pe banca lui Manchester și pentru care a câștigat 38 de trofee. În același timp, fanii din tribună afișează mesaje emoționante pentru cel care a făcut din United cel mai mare brand fotbalistic din lume.
Pe teren, fotbaliștii au ieșit la încălzire. Un domn roșcovat nu vorbește cu nimeni și își face serios exercițiile. Are 38 de ani și acesta este meciul în care se desparte de fanii care îi strigă numele de 20 de ani. A mai încercat și în urmă cu doi ani, dar Alex Ferguson l-a convins să revină pentru că avea nevoie de un creier la mijlocul terenului. Numele lui este Paul Scholes, iar Pele spune că ar fi marcat mult mai multe goluri dacă în spatele său s-ar fi aflat un mijlocaș cum este Scholes.

Cuvintele de adio
Cele două personaje care au avut ieri ultimul meci în fața propriilor fani au vorbit despre eveniment și au avut numai cuvinte de laudă unul la adresa celuilalt. „Să joc fotbal a fost tot ce mi-am dorit în această viață și am reușit să o fac cu succes la un club de talia lui United și sub conducerea celui mai bun manager din istorie”, a spus Scholes. De cealaltă parte, Ferguson nu a uitat că Scholes este fotbalistul pe care l-a găsit în vestiar în ultimele două decenii. „A fost un adevărat privilegiu să lucrez cu Paul atâția ani. Este fotbalistul care a fost mereu implicat 100%”.
Pe teren, lucrurile au părut simple. United a învins cu 2-1, cu un gol reușit de Ferdinand în minutul 86 și cu Ferguson bucurându-se intens ca la primul meci.


10 titluri de „managerul anului” în Premier League a câștigat Ferguson

25 de trofee a câștigat Paul Scholes în cei 20 de ani în care a evoluat la Manchester United

716 meciuri a bifat Scholes în tricoul lui United
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×